Crăciunescu renunță la șefia CCA: „E pentru binele arbitrajului!”

Crăciunescu renunță la șefia CCA:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 14:30  Președintele CCA, Ion Crăciunescu, a declarat, luni, pentru Sport Total FM, că nu își dă demisia din postul pe care îl ocupă, ci că avocații săi împreună cu cei ai FRF vor semna un act juridic de încetare a activității la conducerea comisiei.

„Este adevărat, decizia am luat-o de săptămâna trecută. Cred că avocații au ajuns la o înțelegere, urmează să se semneze actele. Până atunci nu pot da nicio declarație în plus. Decizia a fost luată pentru binele arbitrajului românesc. Nu mi-am înaintat nicio demisie, deocamdată sunt în funcție, este o înțelegere între avocați să se semneze un act de încetare a activității„, a spus Crăciunescu.

Potrivit sursei citate, decizia lui Ion Crăciunescu a fost anunțată dupa ce a participat, la finalul săptămânii trecute, la un curs cu arbitrii FIFA din România. La aceasta întâlnire a fost prezent și fostul arbitru internațional grec Kyros Vassaras, instructorul UEFA responsabil pentru arbitrajul românesc.

„Nu au fost disensiuni. La curs a participat Kyros Vassaras, nimeni nu a intervenit în afară de el, nu au fost discuții. Eu am deschis cursul, eu l-am închis, eu am dat cuvântul, eu am condus. În prima parte am prezentat aspecte din campionatul intern și nu am mai avut spațiu să prezentăm, pentru că Vassaras a venit cu foarte multe teme. Eu am prezentat sâmbătă tema, aruncarea mingii cu mâna„, a completat Crăciunescu.

După plecarea lui Crăciunescu, președinte al CCA redevine Alexandru Deaconu, care a ocupat această funcție în campionatul trecut.

Ion Crăciunescu a fost demis, la 1 august 2012, din funcția de președinte al CCA de către Comitetul Executiv al FRF, întrunit la Casa Fotbalului, fără a i se oferi o explicație. Ulterior, Crăciunescu a atacat decizia FRF în justiție și a avut câștig de cauză, federația fiind obligată să-i achite salariile restante plus dobânda aferentă și să-l repună în funcție.

MEDIAFAX


După ce a fost repus în drepturi în urmă cu o lună, Ion Crăciunescu a decis să demisioneze din fruntea Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Fostul arbitru fusese repus în drepturi după ce câștigase la tribunal dreptul de a fi în continuare șef la CCA, iar FRF a pus în aplicare hotărârea instanței.

Crăciunescu a dezvăluit și motivul pentru care a decis să facă acest pas.

„Am avut o întâlnire cu arbitrii de pe lista FIFA și le-am promis că nu voi face nimic care să pună în pericol activitatea lor internațională.”, a spus Ion Crăciunescu pentru Digi Sport.

Fostul arbitru Ion Crăciunescu a condus Comisia Centrală a Arbitrilor în perioadele iunie 2003 – octombrie 2005 și octombrie 2011 – iulie 2012.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×